Iacov se încurcase într-o situație dificilă. Fratele său, simțea el, era pe cale să revendice o binecuvântare care îi aparținea în mod just lui. Așa că s-a pus în calea fratelui său. A mințit și a înșelat pe Esau, dar nu a văzut asta ca pe o înșelătorie pentru că binecuvântarea îi aparținea oricum lui. Oricum, l-a supărat pe Esau, iar acum Esau era pe urmele lui. Era după însăși viața lui Iacov, iar fuga din țara natală era singura opțiune a lui Iacov. Lăsându-și tatăl și mama, alungat de confortul casei, Iacov a devenit un fugar, un vagabond. Singuratic, cu inima frântă și înfruntând pericolele pustietății, a fost nevoit să găsească un loc de dormit pe pământul rece și tare. Găsind o piatră pentru pernă, Iacov a adormit cu un somn tulburat. Aici, în mijlocul tumultului gândurilor sale torturate și mânioase, visul l-a găsit.
Iacov a visat și a văzut o scară care ducea de pe pământ până în cer. Scara, se părea, începea chiar de unde zăcea Iacov; dar se întindea departe, departe, dincolo de tărâmul fricilor, eșecurilor și dezamăgirilor sale, chiar până la tronul lui Dumnezeu. În vârful scării era Iehova, promițând să fie cu Iacov, să-l păzească, să-l binecuvânteze și să-l înflorească prin toate rătăcirile sale. Și, între ele, urcând și coborând scara, erau îngeri – slujitori ai milei de la tron către Iacov.
Era un vis, și totuși nu era un vis. Pe măsură ce Iacov se trezea, se simțea atât de sigur de adevărul acestei viziuni ciudate încât părea să-i transmită o putere revigorantă în tot trupul. Nu mai era singur! Nu mai era un rătăcitor fără țintă într-o țară străină a cărei oameni îl cunoșteau și îi păsau puțin. Ochii i s-au deschis către Călăuzitorul nevăzut al căii sale. Era iubit. Era păzit. Era însoțit de o ceată de îngeri. Puteau urca în cer și deschide ușa pentru Iacov. Puteau coborî la Iacov aducând mila cerului chiar când avea cea mai mare nevoie de milă. Iacov găsise o poartă de ieșire din descurajarea sa, din rușinea sa, și în locuri cerești. „Și s-a temut," spune Scriptura, „și a zis... aceasta nu este alta decât casa lui Dumnezeu și aceasta este poarta cerului" (Geneza 28:17). Copleșit de prezența puternică a dragostei lui Dumnezeu, Iacov și-a ridicat stâlpul și, turnând ulei peste el, a făgăduit să-l ia pe Dumnezeu ca Dumnezeul său și să-i dea lui Dumnezeu o zecime din tot ce îl va înflori.
Unii l-ar putea numi pe Iacov un vizionar, dar nu este niciunul dintre noi care să nu aibă nevoie de o scară spre cer. Asediați fiind de puteri pe care nu le înțelegem întotdeauna și făcuți ținta dușmanilor pe care nu-i putem vedea, suntem aproape distruși, trup, minte și suflet, dacă nu există o cale de scăpare pentru noi – o ușă de intrare în cer, o poartă prin care mila poate coborî. Avem nevoie de îngeri – îngeri în forma noastră – care să cunoască drumul pe scară pentru a ne reprezenta la tronul lui Dumnezeu și care să știe cum să coboare înapoi cu izbăvirea noastră în mâini.
Când discuta cu Natanael despre lucrurile pe care le va vedea în dispensarea evangheliei, Isus i-a dat lui Natanael o promisiune frumoasă: „Și i-a zis lui: Adevărat, adevărat vă spun că de acum înainte veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând peste Fiul Omului" (Ioan 1:51).
Ceea ce suntem obligați să observăm despre această promisiune este că acești îngeri, la fel ca îngerii pe care i-a văzut Iacov în visul său, nu au început coborând din cer, ci urcând de pe pământ. Trebuiau să urce de pe pământ pentru că locuiau pe pământ printre oamenii pământului. Că ființele umane pot îndeplini rolul îngerilor (mesageri cerești) este evident și din cel puțin două referințe din Noul Testament (vezi Apocalipsa 1:20; Galateni 4:14) unde cuvântul este folosit pentru a descrie slujirea lui Dumnezeu în capacitatea lor de a transmite mesaje către noi din cer.
Noi, păcătoși întinați și nenorociți, aveam nevoie de un mijlocitor pentru a face legătura între cer și pământ. Însuși Isus, în dragoste de necuprins și liberă, a coborât din cer și, prin meritele sângelui Său, a acoperit prăpastia care despărțea omul de Dumnezeu. El a devenit o scară, iar pe puterea meritelor Sale urcă îngeri cu trup muritor care S-au alăturat Lui în slujirea milei. Ei sunt întruparea în carne și sânge a harului la care acea scară dă acces. Ei poartă mesaje de la tron – mesaje de milă, de mângâiere, de mustrare. Ei mijlocesc pentru oameni, reprezentând cauza noastră înaintea lui Dumnezeu; și mijlocesc pentru Dumnezeu, reprezentând bunătatea Lui față de noi. Ei sunt o slujire adevărată legată de Dumnezeu și învestită cu autoritate divină. Ei formează o legătură de la pământ la cer, și dacă îi putem atinge, ei ne pot ajuta să-L atingem pe Dumnezeu.
