A fi condamnat de păcate
„… cînd întristarea este dupã voia lui Dumnezeu, aduce o pocãințã care duce la mîntuire.”
2Corinteni 7 : 10
A FI CONDAMNAT DE PĂCATE, ESTE UNA DINTRE CELE MAI RARE LUCRĂRI, CARE POATE ÎNTÎLNI VREODATĂ O PERSOANĂ. Odată cu această întîlnire începe cunoștința lui Dumnezeu. Isus Hristos a spus că dacă va veni Duhul Sfânt, El ne va condamna pentru păcate și dacă Duhul Sfânt va trezi conștiința unui om și îl va aduce în prezența lui Dumnezeu, nu este relația lui cu oamenii cea ce îl îngrijorează, ci relația lui cu Dumnezeu. „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta.”
A fi condamnat de păcate, minunea iertării și sfințenia sunt atît de împletite, încît numai acel om poate fi sfînt, căruia i s-au iertat păcatele. El dovedește aceasta prin harul lui Dumnezeu, prin faptul că numai este acela care a fost înainte. Pocăința aduce o persoană întotdeauna la următorul punct: „Am păcătuit!” Cel mai sigur semn că Dumnezeu lucrează la o persoană este, nu numai cînd ea spune că a păcătuit ci atunci cînd ea crede. Orice altceva sunt remușcări pentru greșelile făcute, acțiunea reflexă a indignării față de sine.
Intrarea în împărăție are loc prin durerea chinuitoare a pocăinței, care se lovește de respectul bunătății a unei persoane. Atunci începe Duhul Sfînt, care aduce aceste chinuri, să formeze Fiul lui Dumnezeu în viața acestei persoane. Viața nouă se va manifesta prin pocăință conștientă și sfințenie inconștientă, niciodată invers.
Temelia creștinismului este pocăința. Strict vorbind, o persoană nu poate alege cînd să se pocăiască. Pocăința este un dar de la Dumnezeu. Puritanii antici obișnuiau să se roage pentru „darul lacrimilor.” Dacă vei uita vreodată virtutea pocăinței, atunci te afli în întuneric. Verifică-te și vezi, dacă ai uitat cum să regreți ceva.
OSWALD CHAMBERS