„Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor” (1 Împărați 19:10)

Acesta a fost răspunsul biruitor a lui Ilie la întrebarea cerească pentru fuga sa la Horeb, muntele lui Dumnezeu. Cît de ușor este a citi ușuratic acest pasaj al scripturilor și a-l învinovății pe acest profet. Noi avem avantajul, de a putea citi acest raport în retrospectivă. Noi cunoaștem sfîrșitul. Dar îl citim dintr-o perspectivă prejudecătoare a stilului nostru de viață confortabilă. Șezînd în fotoliul nostru este ușor a critica ceva, care pare a fi o evadare rușinoasă de la amenințările Izabelei sau ca o decădere în autocompătimire.

Și totuși noi nu am trecut niciodată prin așa ceva. Și ne lipsește inspirația prețioasă, în timp ce citim relaxați acest raport.

El a avut curajul unui leu, puterea unui bou și credința care a făcut ca să vină ploaie și
să cadă foc din cer. În umbra victoriei lui pe dealul Carmel el a fugit de amenințarea răutății reginei, și totuși el nu era laș. El a trebuit să se retragă în singurătatea lui Horeb pentru a se gândi, a cerceta, pentru a fi sigur că este pe linie cu planul lui Dumnezeu. El a crezut că el este ultimul profet. A preferat – așa ca Moise – mai degrabă, să moară prin mâna lui Dumnezeu care l-a trimis, decât prin mijoacele unei femei păgâne.

El trebuia să-și prezinte cazul și să-și explice motivul. Iar cînd Domnul l-a întrebat:
„Ce faci tu aici, Ilie? ”, avea un răspuns pregătit.

„Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor”. Ce mărturie! De acea el a fost încurajat în timp ce a apărat Numele lui sfînt. De acea s-a opus rînduielilor lui Ahab și a omorît preoții religiei lor. De acea, el a predicat oamenilor încăpățînați și cu inimă împietrită al unui imperiu căzut, riscând viața și trupul lui în fiecare zi, în încercarea sa, de ai restabili ca popor a lui Dumnezeu. În cele din urmă, acest Nume trebuia fi apărat. Lucrarea divină pe pământ nu trebuie să fie înghițită de vătămare și lepădare de credință. Dumnezeu are nevoie de un popor!

Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor. Ce dorință vehementă pentru lucrarea lui Dumnezeu! Este aceasta și mărturia ta? Ce lupte ai luptat, nu numai pentru propria ta salvare, ci pentru a apăra adevărul de atacul inamicului? Ce ai făcut tu, pentru a salva numele sfînt a lui Dumnezeu în ochii oamenilor?

Cine va învinge păcatul, nu din frica iadului, ci din dragoste, pentru onoarea măreției Domnului oștirilor?

Cine poate spune cu Ilie, că a fost plin de rîvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor?
Poți tu?

Dacă am avea doar sentimentul puternic de dragoste și gelosia profetului, poate că am fi ca el, dobîndind o denumire și competență pentru a isprăvi fapte vitejești și mai mari, de dragul gloriei Sale. Și cînd se va termina timpul nostru pe pământ, ne vom înălța ca și el în carul care ne așteaptă. Pentru că cei care au râvnă nu cad pe o cale descendentă nici nu se distrug ca o stea căzătoare. Nu, niciodată! Ei se înalță ca o cometă cu aripi înflăcărate, pentru a străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor.
Fratele Daniel Eichelberger