Moartea este – conform scripturilor – ultimul dușman al creștinilor, lupta finală, povara finală, ea precede mult așteptata ușurare a călătorului din această viață pămîntească la bucuriile de nedescris din lumea cealaltă.

Peste 6000 de ani a condus căderea lui Adam pe fiecare om la poarta morții. „Omul nu este stăpîn pe suflarea lui ca s-o poată opri, și n-are nici o putere peste ziua morții; în lupta aceasta nu este izbăvire, și răutatea nu poate scăpa pe cei răi.” (Ecc 8:8). Pe scurt: Nimeni nu poate împiedica moartea. Ea va veni. Acest termin poate veni la orice vîrstă, în orice moment (de multe ori pe neșteptate) și moartea își va îndeplini scopul într-unul din modurile sale numeroase.

În acea zi omul își va dori un prieten, pentru că chiar și oamenii puternici ratează de frică. Deja apropierea acestui dușman temut descurajează multe inimi. Puțini, așa de puțini își pregătesc sufletul pentru această călătorie, care stă înaintea fiecăruia. Majoritatea încearcă să o dea la o parte, și totuși cuvântul răsună mereu: „în lupta aceasta nu este izbăvire.” Banii sau puterea cuiva nu mai au valoare în acel moment.

Suferința este grea pentru fiecare om. Inimile noastre sunt pline de milă, pentru oricine care este afectat fizic, indiferent cine este. Dar pentru un creștin, pentru un om bun, nu va fi niciodată mai mult decât ceea ce poate îndura, pentru că are încredere în Dumnezeu, care la protejat cu siguranță pînă la acel timp prin toate dificultățile și suferințele vieții.

„Mai mult face un nume bun decât undelemnul mirositor, în ziua morții de cît ziua nașterii.” (Ecc 7:1). Cine are în ochii lui Dumnezeu, un nume bun dacă nu acela care trăiește pentru Slava Sa și umblă în Sfinția Sa? Și cine, dacă nu un creștin adevărat, sfințit prin Sîngele Mielului, poate considera ziua morții sale mai bună decît ziua nașterii sale?

„Un nume fără cusur, dobîndit prin fapte bune, este mult mai minunat decît balsamul aromat, al cărei miros răspîndit îi încîntă pe cei invitați. Fie ca astfel de oameni să se bucure în ziua morții și binevuvântate fie orele în care se sfîrșește călătoria lor periculoasă; fiind siguri că pînă ce este isprăvită alergarea vieții, nimeni nu va putea fi binecuvântat pe deplin.”

Cerul este ținta creștinului și tînjirea speranței. Pentru aceasta trăim și muncim și suferim de bună voie. Ce ar fi, dacă un car de foc îi va duce acolo?!

Care tată nu simte milă cînd copilul lui suferă? În acest caz, nici un lucru nu este mai important, decât a avea grijă de copilul său. A bătut inima lui vreodată mai repede, cu o iubire mai profundă și cu un dor ca acuma, cînd vede fața palidă a copilului său drag? El doarme, se rostogolește în pat, iar el se uită la copilul său amintindu-se. El își amintește de ziua în care s-a născut și la bucuria de nedescris, pe care a simțit-o cînd i-a văzut fața de prima dată. El își aminește de primi lui pași, de rîsul și îmbrățișările lui calde. El își amintește cît de mult are încredere în tatăl lui, și cît de mult îl iubește. Lacrimile tatălui curg în jos și rugăciunile lui se ridică.

Dragi sfinți de încredere ai lui Dumnezeu, ne putem imagina puțin mila Tatălui nostru Ceresc, cum El ajută copiilor Săi valoroși în ultima lor luptă mare? El știe, că noi încă nu am murit niciodată. Este un teritoriu nou pentru noi, și noi sîntem așa de slabi. El, care a ajutat copiilor Săi în timpul întregii călătorii pământești (Evrei 7:25), are milă de ei și le va ajuta în momentele cele mai grele. Dacă ar fi posibil să aruncăm o privire asupra planurile supranaturale, am putea vedea îngeri cerești, care înconjoară tabăra creștinului. Și oh, cît de aproape este prezența lui Dumnezeu!

Isus, cînd a fost pe pămînt într-un trup ca al nostru a suferit o moarte dureroasă. El cunoaște nivelul cel mai înalt al durerilor fizice. ( Numai cei care au suferit pot simții cu adevărat milă, pentru cei care trec prin dureri asemămătoare.) El a murit o moarte extrem de grea și dureroasă – dureri groaznice în chipul lui sfîșiat și străpuns; sentimentul groaznic de înăbușire, în timp ce respirația devenea o povară. Cine ar putea să ne conducă mai bine dincolo de moarte (Ps 48:14)?

„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El.” (Ps 116:15). Scumpă, este ultima dovadă a iubirii și a încrederii lor; scumpă este mărturia speranței lor de neînvins pentru lumea viitoare.

Aici, în valea aproape fără bucurii a umbrei morții, călătorul epuizat stă pe baza sprijinului și în mîngîierea Evangheliei lui Isus Hristos, pentru că Isus Hristos însuși a biruit moartea pentru noi toți!

Moartea a devenit un slujitor a creștinului! Prin moarte el scapă de problemele acestei lumi și este strămutat în Împărăția unei bucurii nedescrise! El vede îngeri cerești, care îl duc prin splendoarea supranaurală a acelei alte lumi. Ce bucurie și veselie de la un alt biruitor asupra Satanei și a păcatului care s-a bazat pe Evanghelia glorioasă a lui Isus Hristos! Aceasta este cu adevărat cea mai bună zi din viața lui!

„Da, nu există nici un prieten ca Isus, care este un prieten la nevoie. Dacă ești
prietenul Său în această viață, va fi prietenul tău și la moarte.”

Dragă cititor, ai pe Isus ca prieten? Vei avea nevoie de El! Dumnezeu se bucură să izbăvească oamenii din robia păcatului și să-i elibereze pentru a avea speranță după moarte și să se bucure de fericirea veșnică a cerului, precum și de Slava inexprimabilă a prezenței Sale pentru toată veșnicia.
Sora Susan Mutch