Au trecut douzeci de secole, de cînd Dumnezeu a trimis cîțiva evrei dintr-un colț îndepărtat al pămîntului, pentru a face o lucrare, pe care oamenii au considerat că ar fi părut imposibil. I-a trimis într-un moment, în care întreaga lume era plină de superstiție, cruzime, pofte și păcat. El i-a trimis, să vestească că religiile instituite sunt greșite și inutile și că trebuie să fie lepădate. I-a trimis, să convingă oamenii, să renunțe la obiceuri și datini vechi și să trăiască o viață mai bună. I-a trimis, să lupte împotriva idolatriei lingușitoare, care erau plini de imoralitate oribilă de interese personale, de asocieri vechi, de o preoție îngrozită, filozofi batjocoritori de o populație fără educație, de împătați sîngeroși, de toată influența Romei. Niciodată nu a existat o astfel de acțiune, care părea a fi mai nobilă, dar al cărei succes a fost în același timp atît de încredibil!

Și cu ce i-a înarmat pentru această luptă? El nu le-a dat arme carnale. El nu le-a dat nici o putere lumească, pentru a forța aprobare, și nici bogăție pământească, pentru a presa credință. El a pus Duhul Sfânt în inimile lor, și Scriptura în mîinile lor. El le-a cerut, să explice și să lămurească învățăturile Biblice, să la aplice și să le răspîndească.

Predicatorul creștinismului din primul secol nu era un om cu o sabie și o armată, care să înspăimînte oamenii ca Mohamed, sau un om cu o licență pentru desfătare, pentru a atrage pe oameni, ca preoții idolilor oribili ai Hinduismului. Nu! El nu era altceva decât un om sfînt cu o carte sfântă.

Și cum au avut succes acești oameni, care aveau numai o carte? De-alungul cîtorva generații ei au schimbat complet chipul societății pe baza învățăturilor Biblice. Au curățat templele dumnezeilor păgîni. Au înfometat închinarea la idoli și i-au lăsat ca o corabie părăsită. Au adus lumii un notă morală ridicată în relație unul cu altul. Au ridicat personalitatea și posiția femeilor. Au schimbat standardul de puritate și manierele bune. Au pus capăt multor obiceiuri crude și sângeroase, cum ar fi luptele gladiatorilor.

Nimic nu a oprit aceste schimbări. Persecuția și împotrivirile au fost inutile. O victorie după alta a fost obținută.

Faptul că le-a plăcut oamenilor sau nu, ei au fost influențați din toată inima de noua mișcare religioasă și au fost trași în vîrtejul puterii ei. Pămîntul s-a zguduit și locurile lor de refugiu putrezite s-au dărîmat. Arborele creștinismului s-a împrăștiat și a crescut, iar lanțurile, pe care le-au aruncat în jurul lui, pentru a opri creșterea s-au sfîșiat.

Toate acestea au fost datorate învățăturilor Biblice. Dacă acestea nu sunt victorii! Ce sunt victoriile lui Alexandru, Cezar , Malborough, Napoleon și Wellington în comparție cu cele, pe care le-am menționat? În ceea ce privește dimensiunea, caracterul complet, rezultatul și permanența nu există victorii, care să se potrivească cu victoriile Biblice.
J.C. RYLE (1816-1900)