o exegesă din 1Corinteni 14:34-37 şi 2Timotei 2:12

„Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvîntul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.” (1Cor 14:34-35).

Cuvintele nu pot să se exprime mai clar. Acum rămîne numai ca noi să stabilim dacă porunca tăcerii pentru aceste femei din Corint este intenţionată pentru toate femeile şi în toate adunările.
O scurtă examinare a limbii originale, ne va arăta, că acelaşi cuvânt tradus ca “femei” poate deasemenea fi tradus cu “soţii”. Acest lucru este de asemenea înţeles, din conţinutul versetului. “Ci să fie supuse, cum zice şi legea.”

Aici se face o legătură la Genesis 3:16, unde Dumnezeu i-a dat femeii locul ei, spunându-i că bărbatul ei va stăpânii asupra ei şi el va fi capul ei. “Să întrebe pe bărbaţii lor acasă.” Acest lucru dovedeşte suficient, că aceste cuvinte sunt îndreptate soţiilor şi nu femeilor în general.

“Ce este de făcut atunci fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.” Apostolul a vrut în acest capitol să se asigure că sfinţii la întâlnirile lor vor fi zidiţi sufleteşte. Din această cauză este arătat în versetul 27-32 faptul că vorbirea în limbi străine şi profeţia, să fie conform ordinilor. Aceste instucţiuni trebuiau să fie urmate atât de strict încât mai degrabă s-a impus tăcerea în adunare decât să fie încălcate. “Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică.” (v.28). “Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.”(v.33).

Din cele citite putem conclude, faptul că multe soţii din această localitate erau nesupuse ori neascultătoare. Ele vorbeau într-un mod dominant în adunările publice, fără consideraţie faţă de soţii lor sau faţă de zidirea Bisericii. Deoarece vorbirea lor au provocat confuzii şi tulburări în adunare, ele au fost mustrate să tacă, nu pentru că erau femei, ci pentru că erau nedisciplinate.
Aceasta corespunde cu indicaţia anterioară adresată omului care vorbeşte în limbi. Dacă el nu este capabil să vorbească ordonat şi cuvincios într-o limbă străină, astfel încît întreaga Biserică să fie zidită, el ar trebui să tacă. „Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.” (v.28).

În capitolul 11 în aceeaşi epistolă, sîntem atenţionaţi în versetele 4 şi 5, că atât bărbaţii cît şi femeile din Biserica sfinţilor vorbesc pentru că se spune de amîndoi că ei se roagă şi proorocesc.

Acum vrem să acordăm scriitorului epistolei prilejul să ne dea el însuşi definiţia cuvântului
”proorocire”: „Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mîngîiere.”
(1Cor 14:3).

Conform capitolului 11 au fost femei precum şi bărbaţi care aveau dreptul să mînuiască cuvântul într-o adunare publică, pentru că li sa permis să proorocească. Dumnezeu a dat femeilor dreptul de a vorbi oamenilor, astfel încât aceştia să fie zidiţi în lucrurile lui Dumnezeu. Femeilor le-a fost permis să vorbească, pentru a îndemna oamenii la dragoste şi la fapte bune. Femeile din Biserică mângâiau cu cuvintele lor, în public, inimile copiilor lui Dumnezeu.

Atît bărbaţi cît şi femei au fost în măsură, sub îndrumarea lui Dumnezeu, de a explica Cuvîntul lui Dumnezeu, astfel încît să descopere păcătoşilor judecăţile lui Dumnezeu şi secretele ascunse a inimii lor. Femei au vorbit şi atunci cînd oameni păcătoşi, plini de căinţă au căzut cu faţa la pămînt, închinîdu-se lui Dumnezeu şi mărturisind că „Într-adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru”, după cum scrie în 1Cor 14:24-25. Conform lui Pavel, aceasta este o proorocie şi este îndeplinită atît de femei cît şi de bărbaţi în adunările creştine.
Cu această înţelegere anterioară, este imposibil ca Pavel să impună tăcere tuturor femeilor în toate adunările. Ca atare în 1Cor 14 sarcina lui Pavel nu este „bărbaţii împotriva femeilor” ci mai degrabă „ordinea împotriva dezordinei”.

Sarcina inimii sale care la determinat să scrie această epistolă, nu era doar pentru biserica din Corint, ci pentru toate bisericile lui Dumnezeu din vremea aceea, nu numai pentru femei ci şi pentru bărbaţi.

Dacă vorbirea cuiva produce confuzie şi tulburare şi nimeni nu este zidit în Domnul şi aceasta este numai o manifestare a cărnii atuncea să tacă. „Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a
şi sculat din locaşul Lui cel sfînt!”(Zah 2:13).

1Timotei 2:12

„Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.”
(1Tim 2:12).

Totuşi sînt mulţi, care consideră foarte neobişnuit atunci cînd o femeie predică. Principala lor îngrijorare este, că femeia este în afara ordinii şi că s-a ridicat mai pe sus de bărbat. Aici, Pavel se referă din nou la soţiile lor, pentru că el vorbeşte de un bărbat şi nu de bărbaţi în general. „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai sus de bărbat.” Cuvîntul grecesc care este tradus aici cu ”bărbat” ar putea deasemenea tradus cu „soţ”. Următorul verset confirmă acest punct, căci încă odată aici, ca şi în 1 Cor. capitolul 14, Pavel se referă la Geneza capitolul 1 şi este fără îndoială vorba de relaţia de familie dintre soţ şi soţie. „Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.” (1Tim 2:13)

Bărbatul (soţul) este capul familiei, şi nu capul bisericii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, el are grijă să fie ordine în familia lui. Hristos este capul bisericii, El, fiind fiul lui Dumnezeu pune lucrurile în ordine în Biserica Lui. A uzurpa autoritate, înseamnă a lua autoritatea de la altcineva ca şi cum ar fi a ta şi să acţionezi cu autoritatea aceasta care niciodată nu a fost intenţionată ca să fie a ta. Femeia să nu forţeze părerile ei asupra soţului ei deoarece acest lucru nu i se cuvine. Acesta este însemnătatea simplă a cuvintelor apostolului.

După acelaşi principiu, soţii sau bărbaţii în general, să nu înveţe, sau să dea direcţii lui Hristos cu privire la afacerile Bisericii Lui, pentru că acest lucru nu li se cuvine. Bărbaţii trebuie să tacă, atunci cînd Dumnezeu cheamă şi distribuie darurile lui. Dumnezeu pune mădularele în trup aşa cum voieşte El şi nu cum voiesc oamenii (1Cor 12:18). O femeie nu poate fi vinovată că azurpă autoritate asupra bărbatului prin propovăduirea cuvîntului Lui Dumnezeu, dacă ea a fost înzestrată de Dumnezeu, pentru că propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu nu este o autoritate care aparţine bărbatului, prin urmare ea nu a luat-o de la el. Dacă un bărbat interzice unei femei care are darul de la Dumnezeu să propovăduiască, el va fi vinovat că uzurpă autoritatea Lui Dumnezeu.

Lumea continuă să fie chinuită cu tradiţiile formale şi fără viaţă a unor bărbaţi predicatori, care nu sunt decît oficiali votaţi în posturile lor. Într-un spirit de prejudicii, ei spumegă părerile lor părtinitoare într-un efort să justifice poziţia lor cu cîteva scripturi care este clar că au fost luate afară din context. În timp ce ei se înfurie şi scot vorbe că Dumnezeu nu va alege niciodată o femeie să propovăduiască, ei trec cu vederea că ei însuşi n-au fost niciodată chemaţi de Dumnezeu ca să predice. Nefiind prin urmare din numărul acelor predicatori care sînt chemaţi de Duhul Sfînt, ei nu fac nimic altceva decît să proclame neadevărul pentru avansarea celui mai mortal lucru care a fost vreodată, care este religia falsă.

Iunia – avea titlul unui apostol
„Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia…care sînt cu vază între apostoli…” Romani 16:7
A fi un apostol este ceva imens. Dar a fi considerat printre Apostoli, gîndeştete ce laudă minunată ar fi aceasta. Ea s-a remarcat prin munca şi prin faptele ei bune. Cît de mare ar fi trebuit să fie înţelepciunea acestei femei, încît să fie considerată vrednică de titlul unui apostol!
Johannes Chrysostomos (347-407 după Hristos)
Părinte al Bisericii