„Fariseii și Saducheii s’au apropiat de Isus, și, ca sã-l ispiteascã, I-au cerut sã le arate un semn din cer. Drept rãspuns, Isus le-a zis: „Cînd se însereazã, voi ziceți: „Are sã fie vreme frumoasã, cãci cerul este roș.” Și dimineața, ziceți: „Astãzi are sã fie furtunã, cãci cerul este roș-posomorît.” Fãțarnicilor, fața cerului știți s’o deosebiți, și semnele vremurilor nu le puteți deosebi? Un neam viclean și prea curvar cere un semn; nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.” Apoi i-a lãsat și a plecat.“ (Matei 16:1-4)

Ce minune! – a trăi într-un timp plin de semne și a căuta altele. Ce nebunie inexplicabilă, a merge la semn și a cere un semn! Isus a venit după sute de ani de mare tăcere, fiind pe deplin de acord cu numeroasele profeții despre felul în care trebuia să vină Mesia, a fost anunțat și recunoscut de predescesorul său Ioan și a continuat prin slujirea Sa rînd cu rînd împlinirea scripturii.

Fariseii și Saducheii menționați aici, au fost oameni ale căror vieți întregi au fost consacrate studiului Scripturii, dar chiar și fără a menționa aceasta, valoarea lucrării lui Hristos a fost suficientă pentru a ilustra clar originea și misiunea Sa cerească. De fiecare dată cînd un leproș era curățat, sau un șchiop umbla, cînd un orb verdea, sau cînd un mort înviase la viață – orice atingea Isus, era un semn clar și inconfundabil. Predicatorul cerului în mijlocul lor, la nivelul ochilor lor, vorbind limba lor – de fiecare dată cînd El deschidea gura, auzeau lucrurile lui Dumnezeu de înțelepciune și instrucție, și ei insistau și cereau un semn din cer. În fapt, viclean și prea curvar!

Este o slăbiciune continuă a rasei umane, a condamna greșelile generaților trecute, în timp ce ei fac nechibzuit aceleași greșeli. De fiecare dată cînd citim, sau cînd ne gîndim la oamenii care au refuzat avertismentele lui Noe, la israeliții apostați și la modul în care au respins profeții sfinți ai lui Dumnezeu, sau la oamenii care au ignorat pe Mesia lumii, clătinăm din cap și ne mirăm despre neștiința și orbirea lor excepțională.

Este într-adevăr atît de excepțional? Suntem noi mai constienți de semne decît strămoșii noștrii? Și chiar dacă am fi mai conștienți de acestea, reacționăm mai repede?

„Înainte de toate, sã știți cã în zilele din urmã vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trãi dupã poftele lor, și vor zice: „Unde este fãgãduința venirii Lui? Cãci de cînd au adormit pãrinții noștri, toate rãmîn așa cum erau dela începutul zidirii!”

Nu dragi prieteni, noi nu suntem dezlegați de acest blestem care batjocorește semnele.
Într-adevăr încă nu a fost niciodată un timp, în care au existat atît de mulți batjocoritori și atâta batjocură evidentă ca asităzi. Societatea nostră, cu toată marea sa inteligență, cu cunoștințe și educație superioară, soluții strălucitoare și orice alte progrese umaniste slabe cu care ne putem lăuda, este orbită fatal de semnele fundamentale ale vremurilor.
Ce rușine veșnică dacă noi în acestă ultimă eră – o eră care este, într-un anumit sens, de o mai mare importanță decît timpul lui Isus Hristos – am fi încadrați în aceași categorie adulteră și rea, noi care avem experiențele tuturor veacurilor care ne avertizează și ne ghidează, noi, care avem cel mai mult de cîștigat dar și de pierdut.

Citim scripturi ca 2 Timotei 3, în care apostolul Pavel a profețit starea exactă a umanității în „timpurile rele” din urmă și putem parcurge lista și putem bifa totul fără îndoială. Sau mergi la Matei 24, unde sunt comparate ultimile zile cu zilele lui Noe, și apoi compară societatea noastră cu descrierea generației din Geneza 6:5: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt și că toată imaginația gîndurilor din inima lui era în fiecare zi numai răutate.” Fără îndoială putem marca acest pasaj ca unul care descrie starea anului 2019 și acest lucru îl putem confirma cu mii de note marginale! Unii dintre noi înțeleg chiar și Apocalipsa și povara îngerului cu a șaptea trîmbiță, care a jurat: „că nu va mai fi timp!”

Și într-un anumit sens putem recunoaște timpul chiar și fără o înțelegere biblică profundă. La fel cum semnele erau evidente pentru fiecare inimă sinceră în vremea lui Isus, tot așa astăzi putem privi lumea din jurul nostru, și fără îndoială putem percepe a doua venire imediată a lui Hristos. Se pare că fiecare titlu principal nou este un avertisment; toată suferința din lumea noastră, murdăria, toate amăgirile, egoismul, nedreptatea, emiterea de legi noi care produc păcate noi, guvernele care luptă în mod activ împotriva lui Dumnezeu – totul indică spre un singur rezultat posibil. Nu te face vinovat de o astfel de răutate a cere un semn, cînd ele apar în jurul nostru în fiecare zi!

Ce facem, dragi prieteni, cu semnele vremii noastre? Cum reactionăm la aceste semne? Satana acționează după înțelegerea ei, știind că timpul ei este scurt și sarcina ei cea mai mare este să se asigure, că noi nu vom reactiona. El ne atacă pe fiecare dintre noi cu aceleași îndoieli, acelaș egoism, aceași miopie care au dus la decăderea generațiilor anterioare. Ispita care era prea des reușită, în stilul vieții confortabile de a mînca, a bea, a se căsătorii, pare atît de legitim, dar aceasta a făcut ca mulțimi de oameni să se înece în potop.

Mulți dintre noi susținem că nu ne îndoim, dar ne putem ispiti pe noi înșine amânându-ne, ca acel rob rău care a spus în inima sa: „Stăpînul meu întîrzie să vină” Aceasta este una dintre cele mai grave stări în care ne putem afla: a ne calma, crezînd, că sfîrșitul este aproape, dar nu dovedim aceasta prin comportamentul nostru.

Nu considera întîrzierea Domnului ca o deliberare pentru a trăi o viață fără griji. Acelaș paragraf ne face clar, că doar răbdarea lui stă între noi și ultima zi (2 Petru 3:9). Viziunea scriitorului pare a fi, că Dumnezeu este gata să vină, și este totuși răbdător, deoarece El nu vrea, ca cineva să piară. Răbdarea Lui este mare. În zilele lui Noe El a dat oamenilor timp 120 de ani, dar El a promis că nu va amâna promisiunea. Acea zi va veni, Scriptura infailibilă ne asigură, și ni se spune, ca și în zilele lui Noe, că majoritatea oamenilor vor lua aceeași decizie extrem de nechibzuită și veșnic importantă, de a respinge toate avertismentele și ofertele de eliberare.

„Deci, fiindcã toate aceste lucruri au sã se strice, ce fel de oameni ar trebui sã fiți voi, printr’o purtare sfîntã și evlavioasã, așteptînd și grãbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de cãldura focului? Dar noi, dupã fãgãduința Lui, așteptãm ceruri noi și un pãmînt nou, în care va locui neprihãnirea. De aceea, prea iubiților, fiindcã așteptați aceste lucruri, siliți-vã sã fiți gãsiți înaintea Lui fãrã prihanã, fãrã vinã, și în pace.”
(2 Petru 3:11-14).

Avînd în vedere toate acestea întrebarea este:„…ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă?” Dacă cu adevărat așteptăm să vină această zi, viața noastră va reflecta această credință. Suflet păcătos, dacă tu speri, să eviți această pedeapsă inevitabilă a zeflemiștilor, singura ta năzuință va trebui să fie, să te pocăiești. Tu trebuie să cauți răscumpărare cu o urgență, care să arate că ai înțeles cît de scurt este timpul.

Rușine, nouă celor sfinți, dacă vestim acest mesaj, dar nu îl trăim. Adevărat este, că singura speranță a lumii depinde de noi, dacă ea este ascultătoare mesajului nostru. Noi trebuie să avem acea sarcină și să o trăim în fața lor. Cum putem trăi o viață ușoară luxuroasă, egoistă și să așteptăm de la păcătoși să se teme de judecată? Viața noastră sfântă și frica noastră de Dumnezeu trebuie să pună capăt batjocorilor lor rele. Viața noastră conștiincioasă, și neprihănită trebuie să fie un semn incontestabil pentru lumea nesimțitoare.

Recunoști semnele sau ești rău și adulter? Ești un om batjocoritor sau vei fi găsit de El în pace?
Fratele Abraham Wiebe