CREAȚIA LUI DUMNEZEU conține multe întîmplări fenomenale, care ne învață lecții remarcabile. Un astfel de exemplu provine din domeniul biologiei, și arată doi pești care se află într-o relație reciprocă fascinantă. Spre seară buza dulce orientală cel mai mare dintre cei doi pești mai mari, are nevoie de o „periuță de dinți” pentru a elimina placa și alte reziduri de pe dinți. Ea înoată de-a lungul recifului de corali, și se oprește într-o „stație de curățare” specifică, din care sar repede micile buze dulci și acceptă invitația la cină, pătrunzînd în gura deschisă sau în branhiile peștilor mai mari. Ce mult le place să curețe dinții buzei dulce orientale, care stă cu multă răbdare cu gura deschisă în timpul curățării și apoi permite cu generozitate micilor săi prieteni albaștrii să părăsească gura fără ca să-i mănînce! Astfel profită ambele specii una de alta prin menținerea acestei relații comune.

Nu este uimitor? Absolut! „Interdependența este o lege fundamentală a naturii.” (D.Lama). Această relație interdependentă uimitoare pe care a pus-o Dumnezeu în creația Sa, este palidă în comparație cu relațiile profunde strîns unite și multiple care există între oameni! O spunem așa cum este: Avem nevoie unul de altul! Noi obținem un mare beneficiu unul de la altul! „Nu este bine, ca omul să fie singur”, a spus Creatorul nostru. Deja cuvîntul „singur” sună ca un oftat trist. Se aud gemetele unei inimi care are dor după o apropiere și o împreunare omnească. Cumpărăturile online nu ne pot da aceasta. Bancomatul care scuipă banii, îndeplinește unele nevoi, dar nu nevoia aceasta. Ecranele reci, televizoarele și leptopurile nu oferă nici un leac pentru nevoia urgentă de o atingere caldă omenească. Internetul a devenit o țesătură încurcată care face oamenii dependenți de dispozitivele lor, și îi separă atît de viclean de relațiile sociale cu oamenii, care este atît de importantă și mult mai semnificativă. Populația lipită de telefoanele mobile nu a fost niciodată mai singuratică. Oamenii au nevoia de oameni! Dumnezeu a stabilit așa!

Observă cum cu mulți ani în urmă, un predicator a folosit exemple din Biblie, pentru a sublinia principiul rînduit de Dumnezeu: „Și Isus a luau pîinile, a mulțumit, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos.” (Ioan 6:11). Mulțimea flămîndă de mii de oameni, stătea într-un loc unde era multă iarbă. Isus a fi putut să facă această minune, fără ajutorul celor cinci pîini de orz și a celor doi pești ai băiatului. El ar fi putut potrivit predicatorului menționat de sus „să lase să plouă mana în pustie și ar fi ușurat pe ucenicii Săi de o distribuție atît de lungă”. Îmi pot imagina în mod real, cum pîinea ar fi căzut ușor în poala tuturor. Dar iată lecția: Isus a dorit ca oamenii să slujească oamenilor. Apoi mai este un alt eveniment în Ioan 11. Aici Hristos l-a înviat pe Lazăr din moarte, prin puterea divină. Aceeași putere ar fi putut să dezlege fîșiile de pînză cu care era legat omul, care a ieșit din mormînt. Atotputernicia nu cunoaște limite! Și totuși Isus a poruncit oamenilor: „Deslegați-l …! ” Mîinile oamenilor ar trebui să aibă grijă de nevoile oamenilor.

Noi, care aparținem unei Rasse, care avem aceeași origine și formăm o comunitate globală, avem aceleași nevoi generale: Dorim dragostea și înțelegerea omenească, dorim atenția oamenilor și avem nevoie de relații reciproce. Constrîngerea actuală la distanțarea socială, ne pare nefirească și ciudată. Cît de mult ne conectează și ne înviorează pe de altă parte cînd lucrăm, sau ne rugăm, cînd facem planuri, sărbătorim sau cînd mîncăm împreună. Chiar și Isus a spus apostolilor Săi: „Am dorit mult să mănînc Paștile acestea cu voi înainte de a suferi” (Luca 22:15). „Împărtășirea mîncării”, spune Victoria Pope, „a fost întotdeauna parte din istoria omenească … ´Ruperea pîinii împreună` – exprimă puterea unei mese de a construii relații, a îngropa supărare, de a provoca rîsul… Chiar și în vremuri dificile, avem dorința de a sărbătorii. Amintește-ți cum a fost în timpul războiului mondial, cînd trupele inamice s-au contopit în mod misterios la 24 Decembrie 1914 cîntînd colinde, dîndu-și mîna și offerindu-și reciproc mîncare și cadouri. Asta era cu adevărat omenesc, ceea ce nu se putea spune în timp ce războiul continua cîteva zile mai tîrziu.

Creația se află într-o criză marcată de păcat, tragedie, boală, și frica de un viitor amenințător. Noi trebuie să mergem mînă în mînă prin această vale a lacrimilor. „Mai bine doi decît unul … căci, dacă se întîmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur cînd cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!” (Eclesiastul 4:9-10). Noi sîntem „păzitorul fratelui nostru” și este „necesitatea genetică, să ne adunăm și să ne lipim unul de altul” (P. Adams). Dacă a existat vreodată necesitatea de „a ne lipi unul de altul” atunci este acuma!
Sora Elfi Tovstiga