Trâmbița a treia

Trâmbița a treia

„Al treilea înger a sunat din trîmbițã. Și a cãzut din cer o stea mare, care ardea ca o fãclie; a
cãzut peste a treia parte din rîuri și peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin”; și a treia
parte din ape s’au prefãcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentrucã
fuseserã fãcute amare.“ (Apocalipsa 8:10-11).

Scripturile, cu privire la trâmbița a treia se referă la aceeași perioadă de timp acoperită de pecetea
a treia. Steaua căzută de la o posiție înaltă și o stare luminoasă în tărâmul spiritual, reprezintă
predicatorii care odată au luminat sufletele oamenilor, dar mai tîrziu au devenit o pradă a
duhurilor apostate. Posiția lor anterioară ca predicatori adevărați le-a acordat o credibilitate care
a ajuns să fie teribil abuzată, și fără de care ar fi fost imposibil să cauzeze o distrugere de aceeași
dimensiune.

Acești predicatori întrucipează „căderea de la credință” menționată de apostolul Pavel în
scrisoarea a doua către Tesaloniceni, și reprezintă pe cei care „nu vor cruța turma” și caută „să
tragă pe ucenici de partea lor” (Fapte 20:29-30).

O stea niciodată nu este presupusă să cadă, dar fără excepție stelele căzute devin amare, și
întotdeauna vor avea efecte dăunătoare asupra oamenilor. Aici noi vedem efectele intenționate ale
acestor predicatori asupra râurilor și a izvoarelor de apă, care simbolizează experiențe de salvare în
conformitate cu Ioan 4:14 și 7:38.

Acestă acțiune nu este surprinzătoare, considerând că cei apostați întotdeauna doresc să ia și pe alții în apostazie cu ei. Prin urmare a fost că „Pelinul” a efectuat o declinare calculată cu un punct de efect foarte specific.

Dacă acești predicatori căzuți ar fi încetat să predice, ceea ce s-ar fi cuvenit în situația lor, acest lucru ar fi fost contraproductiv pentru scopurile meționate mai sus. Solomon personifică religia falsă în termeni a unei femei străine despre care zice „cerul gurii ei era mai lunecos decât untdelemnul” dar la urmă „este amară ca pelinul” (Proverbe 5:3-4). Ea întotdeauna a fost o
guralivă, și cu cît mai multe scripturi citează ea, cu atît mai impresionați devin oamenii. Pelinul și învățătura lui falsă se contopesc într-o existență distrugătoare.

Prin urmare din cauza învățăturilor false o însemnată parte (simbolizată prin„o treime”) a celor mântuiți ce odată au produs apă dulce, a fost făcută extrem de amară. Cu tristețe spunem, oamenii au devenit fățarnici duplicînd această slujbă a pelinului (citește Deuteronomul 29:18) și mulți au fost întinați (Evrei 12:15). Influența acestor ape amare a fost fatală chiar și pentru mulți alții cari au băut din ele, și așa a fost că „mulți oameni au murit din pricina apelor”.

Oh, inestimabila pustiire făcută de acest compromis! Rezultatul lui inevitabil este moartea, și chiar după multe secole, efectele lui sunt încă izbitoare la ochi și foarte clar simțite. Cu siguranță că o îngrozitoare responsabilitate este pusă asupra celor cari cu voia lor au căzut din cer, și-au părăsit vrednica lor stare dinainte, neglijând ca prin veghere să execute judecata.

Sistemul de religie reprezentat de calul negru și de călărețul lui este deasemenea portretizat ca fiara care s-a ridicat din mare (Apocalipsa 13:1). Biblia vorbește despre domnia acestei fiare pe un termen de 1260 de zile. Folosind obișnuita metodă de numărare a Iudeilor, o zi pentru un an, acest număr reprezintă același număr de ani (Apocalipsa 11:3 ; 12:6).

Pentru că lepădarea de credință este un proces treptat, nu este posibil de a stabili o dată exactă când aceasta a început. De fapt apostolul Pavel a stabilit că taina fărădelegii a început deja să lucreze pe timpul lui (2 Tesaloniceni 2:7). În orice caz, supremația acestui sistem este mărginită aproximativ de anii 270 pînă la 1530 după Hristos. Aceeași perioadă este deasemenea menționată ca o durată de 42 de luni (Apocalipsa 13:5), care este compusă de 1260 de zile.

Ce întuneric a acoperit din nou pămîntul! Rezultatul ei a afectat toate aspectele vieții umane și dezvoltarea ei. Superstiția și neștiința a copleșit mințile și sufletele oamenilor. Nu numai că această fiară i-a aruncat pe mulți într-o distrugere spirituală, dar și cu pasiune a însetat după sîngele celor cari s-au separat de decretele ei. Apocalipsa a prevestit că fiarei i s-a dat să facă război cu sfinții (Apocalipsa 13:7). A fost un război spiritual, fără îndoială, dar s-a revărsat în domeniul fizic. Literalmente zeci de milioane au fost omorîți, mulți au fost supuși la torturi chinuitoare, folosind diferite instrumente de tortură cum ar fi bănci de tortură și deasemenea șuruburi puse în degetele mari de la mâini. Oameni fără vină au fost prăjiți încet la foc deschis.

Aceste practici poartă asemănări izbitoare cu cele din Roma păgînă. Asta nu este de mirare pentru că scripturile ne spun că acel balaurul (păgînismul) i-a dat fiarei „puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpânire mare” (Apocalipsa 13:2). Pentru că balaurul a fost legat prin vestirea cuvîntului de către apostoli (Apocalipsa 20:1-2), a fost necesar să facă acel transfer. Complicitatea dintre păgânism și papalitate este deasemenea evidentă prin faptul că papiștii au adoptat și au creștinizat practicile care pînă aici au fost în întregime păgâne.

Exemple de acestea include celebrarea sărbătorilor păgâne (exemplu tranziția Saturnaliei în Crăciun) și folosirea icoanelor la închinare, în locul vestalelor virgine au apărut călugărițe. În locul unei zeițe ca și Semiramis ori Diana, a fost adorată Maria. Panthenomul Roman a fost convertit dintr-un templu păgân într-unul creștin fără ca să fi făcut cu adevărat modificări fundamentale. În acest fel puterea și influența balaurului au fost extinse foarte efectiv printre cei care au pretins că
s-au lepădat de ele. Înșelarea a fost imensă și cu mare succes. Atât istoria cât și structurile Catolicismului încă existente, cît și surorile ei din Răsărit, dovedesc acest fapt.

3