„Și voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre … (dar Dumnezeu) ne-a adus la viață.” (Efeseni 2:1).

Cercetează-ți propria ta inimă! Te afli între cei vii sau între cei morți?
Permitemi a-ți spune ce sîntem cu toții, după natura noastră: Sîntem MORȚI spirituali!

„Mort” este un cuvînt prea de tot – dar nu eu mi-am ales acest cuvînt. Duhul Sfânt la inspirat pe Pavel, să scrie aceasta despre Efeseni: „Și voi erați morți în greșelile și păcatele voastre … (dar Dumnezeu) ne-a adus la viață.” Isus Hristos a folosit acest cuvînt în pilda Lui despre fiul pierdut: „căci acest fiu al meu era mort și a înviat” (Luca 15:24.32).
De asemenea poți citi și în prima scrisoare adresată lui Timotei: „dar cea dedată la plăceri, măcar că trăiește, este moartă.” (1 Timotei 5:6). Își poate permite un muritor să spună că este mai înțelept, decît ceea ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu? Nu trebuie să fiu atent să nu spun altceva, decât cea ce găsesc în Biblie, nici mai mult și nici prea puțin?

A fi „MORT” este o imaginație groaznică, cu care omul nu vrea să fie confrontat. Lui nu îi este plăcut, să fie dezvăluită întreaga întindere a suferinței sale. El închide ochii și nu vrea să fie confrontat cu pericolul real, în care se află. Unii nu au nici o problemă dacă am spune că cei mai mulți oameni „nu sunt din natura lor ceea ce ar trebui să fie. Sunt fără gînduri, nestatornici, sălbatici sau nu iau lucrurile suficient de serios.” Dar mort? Nu, Nu! Asa este prea mult spus. Deja gîndul este o piatră de poticnire și o stâncă de cădere.

„Nouă nu ne merge altfel, deoarece boala noastră nu este cunoscută exact; pentru că nu știm cît de rău sîntem.” (din Usher`s Sermon)

Aceasta este starea naturală a fiecărei persoane în raport cu sufletul ei, cît și starea majorității oamenilor din jurul nostru, în ceea ce privesc lucrurile spirituale. Dumnezeu le vorbește neîncetat, în formă de haruri, prin suferințe, predici sau prin Cuvântul Său; însă ei nu aud vocea Lui.

Domnul Isus este îndurerat și îi roagă fierbinte, le trimite invitații binefăcătoare, bate la ușa inimilor lor, dar ei nu îi acordă atenție.

Cununa și faima existenței lor, acea prețioasă bijuterie, sufletul lor nemuritor, este confiscat, jefuit și dus într-un alt loc, pe cînd ei sunt lipsiți de griji. Diavolul îi conduce zi de zi pe calea largă, care duce la osîndire, și ei se lasă făcuți ca robii lui fără a folosi forță. Toate acestea se petrec în jurul nostru, sub toate straturile, pe toată lărgimea și lățimea țării. Cugetul tău îți spune aceasta, în timp ce citești această foaie, tu fi conștient de aceasta! Nu poți nega aceasta! Ce poate fi mai adevărat, decît ceea ce spune Dumnezeu? Fiecare om este din natura lui mort spiritual.

Atunci cînd inima unui om este rece și neinteresat pentru religie, cînd mîinile sale nu se mișcă niciodată în lucrarea Domnului, cînd picioarele lui nu sunt familiarizate cu căile lui Dumnezeu, cînd limba lui rar nu se roagă deloc, sau nu îl laudă niciodată sau prea rar, cînd urechile sale sunt surde la glasul lui Hristos din Evanghelie, cînd ochii lui sunt oribi și nu văd frumusețea Împărăției cerurilor, dacă mintea lui este plină de lume și nu lasă loc pentru lucrurile spirituale – dacă o persoană arată aceste semne, atunci este potrivit cuvântul pe care Biblia îl folosește pentru el. Acest cuvânt este: mort.

Noi putem închide ochii pentru realitatea din lume și pentru versetele din Cuvântul Său, dar nu putem închide ochii pentru adevărul lui Dumnezeu, el trebuie spus. A-l reține va provoca în mod sigur pagubă. Adevărul trebuie spus, chiar dacă el va fi condamnat. Atîta timp cît o persoană nu slujește pe Dumnezeu cu duhul, trupul și sufletul lui, nu trăiește cu adevărat. Atîta timp cît își îngroapă talentul ca un slujitor netrebnic și nu aduce cîștiguri cinstite Domnului, este mort în ochii lui Dumnezeu; el nu umple locul în creație pentru care este destinat. El nu folosește puterile și capacitatea lui așa cum a fost intenția lui Dumnezeu. Cuvintele poetului sunt absolut adevărate:
„numai acela trăiește, care trăiește pentru Dumnezeu,
toți ceilalți sunt morți.”
Aceasta este adevărata explicație pentru faptul că, păcatul nu este simțit și predicile nu sunt crezute; că sfaturile bune nu sunt urmate și Evanghelia nu este acceptată; că nu se părăsește lumea și nu se leapădă de sine însuși, să-și ia crucea și să-L urmeze; că nu se moare voinței proprii și obiceiurile rele nu sunt puse deoparte; că Biblia este foarte rar citită și genunchii nu sunt aplecați niciodată în rugăciune. De ce se întîmplă asta peste tot? Răspunsul este simplu: Oamenii sunt morți!

Acesta este motivul real din spatele potopului de scuze, pe care îl au atît de mulți oameni. Unii nu au educație, alții nu au timp. Unii se preocupă de afaceri, și își fac griji pentru bani, alții cu sărăcia lor. Unii au probleme în familile lor, alții cu sănătatea lor. Unii se confruntă cu anumite obstacole în ceea ce privește chemarea lor, iar alții se confruntă cu nemulțumiri în casele lor și așteaptă să se remedieze. Dar Dumnezeu folosește un cuvînt mai scurt în Biblie, care descrie pe toți acești oameni în acelaș timp. El spune că sunt morți. Dacă ar fi viața spirituală în inimile acestor oameni, scuzele lor vor dispărea curînd.

Tu vezi, cît de tristă este starea tuturor celor, care nu au aflat schimbări spirituale. Între cer și situația lor se află un munte de despărțire. Ei trebuie să treacă „din moarte la viață”
(1Ioan 3:14). Oh, dacă ar recunoaște în ce pericol de află! Din păcate moartea spirituală se evidențiază ca și moartea naturală prin faptul că nu este simțită! „Cei morți”, spune omul înțelept „nu știu nimic.” (Eclesiastul 9:5). Exact acesta este cazul cu sufletele moarte.

Este de înțeles de ce predicatorii sunt îngrijorați pentru comunitățile lor religioase. Suntem conștienți că timpul este scurt și viața este nesigură. Noi stim că moartea spirituală duce instinctiv la moarte veșnică. Ne temem că unii dintre ascultătorii noștri vor muri în păcatele lor, nepregătiți, necăiți și neschimbați. Nu te mira dacă vorbim adesea prea insistent și te rugăm stăruitor să te pocăiești. Noi nu îți oferim un titlu onorific lingușitor, și nu te amuzăm cu lucruri lipsite de valoare, cu vorbiri lingușitoare, și nu strigăm „Pace, Pace” în timp ce este vorba despre viață și moarte. Urgia este între voi! Noi stăm între cei vii și cei morți. Noi trebuie și vom „folosi multă îndrăzneală” (2 Corinteni 3:12). „Și dacă trîmbița dă un sunet nesigur, cine se va pregăti de luptă?” (1 Corinteni 14:8).
J.C. Ryle