CE ESTE DINCOLO DE MORMÎNT ?

    Dealungul istoriei omenești această întrebare a fost răspunsă în multe feluri. Culturile antice credeau adesea, că cei care au decedat au persistat ca fantome și influențau treburile zilnice ale celor vii. Egiptenii și-au decorat sicriile cu formule magice și sperau a le ajuta pe cei dragi decedați în călătoria lor periculoasă în lumea cealaltă. Alte religii credeau că după moarte ei se vor renaște de mai multe ori în diferite alte corpuri fizice. Unele culturi au oferit jertfe morților lor, crezând să-i ajute în viața lor viitoare. Chiar și astăzi, credința la o viață după moarte este evidentă peste tot pământul.   

Omul a avut întotdeauna această cunoaștere inerentă, că mormântul nu este sfârșitul existenței noastre. În Eclesiastul 3:11 se spune: „El…a pus în inima lor și veșnicia” Adam Clarke comentează acest verset după cum urmează: „Dumnezeu a sădit imaginea veșniciei adânc în fiecare inimă omenească și fiecare persoană chibzuită recunoaște că fiecare lucrare a lui Dumnezeu se referă la această perioadă infinită.” Barnes a scris: Dumnezeu a pus în constituția înnăscută a omului capacitatea de a-și imagina eternitatea, încercarea de a înțelege infinitul și dorința de viață veșnică. Indiferent de diversitate în gândire și credință de-a lungul secolelor, oamenii au știut întotdeauna că există viață după moarte.

     Dar numai creștinul se bucură din plin, având siguranța de ceea ce îl așteaptă dincolo de mormânt. Pentru el viața după moarte nu este un vis promițător nici un întuneric nesigur. Nu, nicidecum! El poate cânta din toată inima. „Cerul era odată departe, până când Isus s-a întors spre mine zâmbind. Acum viața mea nu mai este a mea, pentru totdeauna a Ta, o Isuse!”

     Creștinul are această speranță vie din cauza învierii lui Isus Hristos. Învierea lui Isus este atât de elementară încît Pavel proclamă: „Și dacă Hristos n-a înviat, atunci într-adevăr este zadarnică propovăduirea noastră și este zadarnică și credința voastră. Și dacă Hristos n-a înviat, credința voastră este zadarnică, voi sînteți încă în păcatele voastre.” (1Corinteni 15:14,17) Dar Pavel știa fără o umbră de îndoială că Isus Hristos a înviat cu adevărat. El a fost atât de convins de învierea lui Hristos încît a îndurat de bună voie închisoare, pedeapsă și chiar moartea pentru a păstra adevărul învierii.

     În ziua cincizecimii, Petru s-a confrontat cu evreii antagoniști și a proclamat cu îndrăzneală: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus și noi toți suntem martori ai Lui.” (Fapte 2:32). Apoi apostolii au străbătut lumea ca martori neînfricați ai învierii și au răspîndit Evanghelia Răscumpărătorului înviat. Mărturia lor a fost atât de puternică atât de incontestabilă încît oamenii se adunaseră pentru a se pocăi, templele păgâne au fost dezolate și nici chiar Imperiul Roman nu a putut să supraviețuiască puterea învierii!

     Pavel a susținut despre această înviere: „Dar acum, Hristos a înviat dintre cei morți, pîrga celor adormiți” (1 Corinteni 15:20). Mathew Henry comentează: „Învierea lui Hristos este o garanție și o asigurare pentru noi, dacă suntem credincioși Lui; pentru că El a înviat, vom învia și noi.” Această siguranță a fost, ceea ce a uimit pe cei care au participat la martiriul creștinilor.

    Pînă atunci omenirea a fost ținută în lanțuri de frica morții. Acum lumea vedea un popor, care fusese eliberat de acestă spaimă. Creștinul înfruntînd ultimul moment chinuitor al vieții sale, cînta – da, a cîntat de bucurie – pentru că erau siguri că îi așteaptă o înviere glorioasă.

    Experiența arată de asemenea, că creștinul știe ce îl așteaptă, cînd viața aceasta se va termina. Uneori bucuria cerească din sufletul său este atât de exuberantă, atît de palpabilă, încât ar dori să-și schimbe trupul muritor într-un trup glorificat, care ar putea absorbi mai bine această glorie. Zilele lui sunt pline de minunatul gust a cerului. Pavel a spus Efesenilor:„ …în care și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mîntuirii voastre, ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfînt al făgăduinței și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea stăpânirii dobîndite, spre lauda slavei Lui”. Duhul este plata anticipată a lui Dumnezeu pentru creștini sau prima arvună oferită ca o asigurare că restul va urma. Glorile care umple sufletul sfințit sunt gusturi anticipate la ceea ce îi așteaptă în veșnicie.

    Nici o altă religie înafară de creștinism nu este în stare să ofere sufletului o glorie tangibilă și o siguranță binecuvântată. Și nimic altceva decât Evanghelia, a biruit complet frica omenească de moarte. Moartea sperie în mod natural inima omenască. Această frică i-a determinat pe oameni să înfrunte moartea într-un mod emoționant, în efortul de a dezamorsa presimțirile. De ce s-a temut împăratul Qin Shihuangdi, de s-a simțit nevoit a-și întemeia o armată și cavalerie enormă, care să-l protejeze în viața lui după moarte.

    Deșii s-au făcut încercări de a nega viața după moarte – în efortul de a pune la tăcere frica care vine cu gândul la veșnicie – este imposibil să distrugem înțelegerea inerentă. Cînd stăm în fața morții, cunoașterea dată de Dumnezeu despre veșnicie, copleșește toate argumentele în care am căutat refugiu. Suntem din natură conțienți, că vom sta înaintea unei vieți după moarte.

Cât de minunată și de neînțeles este dragostea lui Isus Hristos care ne-a eliberat de frica morții. Căci Hristos a luat un trup muritor, „pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel care are puterea morții, adică pe Diavolul, și să elibereze pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor!” (Evrei 2 : 14-15).

Ce certitudine binecuvântată a dobândit învierea lui Isus Hristos pentru noi! Creștinul nu trebuie să se teme de moarte, nici de viața dincolo de mormânt. Creștinul nu se teme de încercări, boli sau necazuri în această viață, pentru că este complet convins de fericirea veșnică care îl așteaptă dincolo de mormânt. Sora Edel Neufeld