Pecetea a treia

Pecetea a treia

„Și când a rupt mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie, zicând: „Vino și vezi!” m-am uitat, și iatã că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el, avea în mână o cumpănă.
Și în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O mãsură de grâu pentru un leu. Trei mãsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul și vinul!” (Apocalipsa 6:5-6)

Odată cu deschiderea pecetei a treia, o izbucnire fără proporții a lepădării de credință de la lumina din timpul de dimineață, deasemenea și ca o dezvoltare mult avansată a tainei fărădelegii este dezvăluită de biserică. Ochii spirituali ai apostolului Ioan au văzut un cal negru a cărui înfățișare a fost complet opusă de a calului alb victorios din prima pecete.

Călărețul calului negru avea o cumpănă în mîna lui indicând comerț spiritual, ilegal și restricții. O măsură de grîu a fost considerată rația zilnică de cereale necesară unei persoane pe zi. Un leu corespundea unui salar zilnic. În termeni foarte simpli, făptura vie portretizează o totalizare a unui sistem care distribuia cu târâita rații de foame spirituală. Mâncarea aceasta sărăcăcioasă a fost și mai mult înrăutățită prin interzicerea vînzării a untdelemnului și a vinului (simboluri ale Duhului Sfînt) (Exodul 30:25 ; Ieremiah 31:12) deoarece a nu vătăma untdelemnul și vinul însemna a nu le folosi.

Aceste simboluri vorbesc despre o eră care cuprinde timpul de la secolul al 6-lea pînă la secolul al 16-lea, când accesul la Cuvântul lui Dumnezeu (simbolizat prin grâu) a fost foarte limitat. Accesibile într-o mult mai mare măsură au fost opiniile inferioare a omului (simbolizat prin orz). În general oamenii de rînd au fost needucați și nici nu le-a fost permis să citească scripturile. Vitraliile de la mănăstiri și-au îndeplinit într-un mod foarte sărăcăcios pretinsa misiune de a aproviziona nevoia oamenilor de a auzi un predicator trimis de Dumnezeu în limba lor maternă. Biblia a fost o carte închisă. Chiar și clerul a avut un acces limitat la Cuvântul lui Dumnezeu. Interacțiuni cu Sfînta Scriptură au existat numai în mănăstiri, de unde eventual s-au ridicat oameni care au clătinat sistemul universal al bisericii.

Duhul Sfînt a fost nepermis. La acest timp slujbașii bisericești deja practicaseră de un număr de secole arta păcătoasă a unei religii substituționară în care ei înșiși au slujit ca înlocuitori mizerabili. Aceasta însemna că ce număr limitat de slove au fost disponibile, în starea lor separate de Duhul Sfînt, au servit pentru vătămarea și uciderea sufletelor (2 Corinteni 3:6). Această separare a slovei de Duh este o trăsătură caracteristică a unui duh decăzut.

A fost această stare de foamete care a produs jalnica cădere de la credință. A fost o foamete pricinuită de iei înșiși, pentru că duhul de apostazie pe care ei l-au îmbibat, natural respinge Adevărul, și refuză să mănânce Pîinea Vieții. Pentru acest motiv, Dumnezeu a permis oamenilor să continue în nebunia lor și EL „a trimis foamete în sufletele lor” (citește Amos 8:11). Episcopii și preoții au introdus o formă grandioasă de religie, în timp ce copii lor nelegitimi populau fundul șanțurilor mâloase. Oamenii și-au iubit carnea (în diferite forme) mai mult decît Adevărul, și Dumnezeu le-a trimis o lucrare de rătăcire (2 Tesaloniceni 2:10-11).

În același timp, Dumnezeu a onorat foametea celor care doreau Cuvântul (Matei 5:6). Cu toate că înțelegerea disponibilă a fost limitată chiar și pentru sufletele sincere, au fost individuali care au stat împotriva puhoiului copleșitor de oameni fără evlavie, și au sunat trâmbița evangheliei în timpul lor. Au fost oameni ca Girolamo Savonarola, John Wycliffe, și alții, dintre care unii fără îndoială au fost excluși din recordurile istorice, pentru că persecutorii lor, repede le-au înăbușit vocile lor.

Pe scurt, limbajul simbolic al pecetei a treia dezvăluie împrejurări, în care Dumnezeirea a fost respinsă de carnalitatea omenească. Papistășia a fost puternic implicată în evenimentele din aceea perioadă de timp, dar duhul de supremație omenească s-a extins mult mai departe de Roma. Același duh a stăpînit în diferite culte ortodoxe din epoca aceea, și continuă să lucreze în diferite forme chiar și astăzi. Cu privire la aceste scripturi și chiar și altele, unii au făcut greșeala de a se concentra fără excepție asupra Bisericii Romano-Catolică și Papa lor, pe cînd aceste Scripturi se referă la duhul papalității și nu numai la o singură instituție bisericească.

Demn de remarcat este răspîndirea foametei spirituale din ziua de astăzi în societățile cu educație literară foarte înaltă și cu un complet acces la Biblie. Mii de așa zis creștini care arată ca niște schelete sfrijite, se îmbulzesc în case bisericești de-a latul acestui Continent, închinîndu-se la ce ei nici măcar nu cunosc.

Mulțumită duhului călărețului de pe calul negru, Duhul Sfînt a fost cu „politețe” scos afară și a fost înlocuit cu „cel mai bun” ce are omul mândru în ceea ce privește regula, organizarea, instruirea programarea și divertismentul.