Semnul venirii Lui

Au trecut aproximativ două mii de ani, de cînd Dumnezeu – încarnat s-a înălţat de pe acest pămînt, pentru a şedea la mîna dreaptă a Tatălui. Doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, au proclamat vestea minunată: „Isus… va veni, în acelaş fel cum l-aţi văzut mergînd la cer.” (Fapte1:10-11). Făgăduinţa venirii Sale este adevărată, neclintită, în ciuda batjocurilor. Isus Hristos va apărea cu siguranţă a doua oară, ca să se răzbune într-o flacără de foc, să pedepsească pe cei păcătoşi (2 Tes.1:7-8) şi să dizolve universul. Evenimentul de venire a doua şi ultima oară a lui Hristos, va pecetlui destinul veşnic irevocabil al fiecărei persoane, care va fi în viaţă. Importanţa acestei zile, nu poate fi trecută cu vederea.

Scriptura ne spune în mod clar, că nimeni nu ştie ziua nici ora venirii Lui. Toţi care prezic acest lucru, o fac în contrazicere directă cu cuvîntul lui Dumnezeu. Oricum, Biblia ne spune „să înţelegem vremurile” şi să recunoaştem, că venirea Lui este aproape. Dumnezeu doreşte ca nici unul să nu piară. În mila lui nemărginită, El nu s-a „lăsat pe Sine Însuşi fără o mărturie.” Cu adîncă îngrijorare pentru bunăstarea veşnică a creaturii Sale, Dumnezeu ne dă un Semn al venirii Lui. Scopul acestui Semn, este de a vesti ceea ce urmează după el şi de a ne avertiza de inevitabilai apariţie.

O adevărată înterpretare a capitolului 24 din Matei necesită înţelegerea că în versetul 3 din acest capitol ucenicii lui Hristos au pus trei întrebări anumite. Una din aceste întrebări este „Care va fi semnul venirii Tale?” Isus atunci a început să răspundă la cele 3 întebări în cursul capitolului 24. În versetul 30, El începe să vorbească despre semnul venirii Lui şi prevesteşte venirea şi arătarea Lui însuşi în aceea ultimă şi măreaţă zi.

După aceea în versetul 31, El vorbeşte detailat despre însemnătatea reală a semnului însuşi; ”Atunci se va arăta în cer Semnul Fiului Omului.” Acesta nu înseamnă cerul atmosferic, sau locuinţa cerească a lui Dumnezeu, ci dinpotrivă domeniul spiritual, unde evenimente spirituale au loc. Acest cer are aceeaşi definiţie cu „locurile cereşti” din Efeseni 6:12 2:6 şi 3:10.

Prin faptul că acest semn va apărea în cer, sugestionează că este de natură spirituală şi nu este înţeles de oamenii cu mintea carnală.

„Şi va trimite pe îngerii Săi, (mesajerii Săi) cu sunet mare de trîmbiţă…” – mesajul Evangeliei pentru trezire, de avertisment şi de alarmă. (Isaia 58:1). Aceşti predicatori trimişi de Dumnezeu, vor continua să strîngă laolaltă, pe toţi copii Săi răscumpăraţi, pe aleşii Domnului (Ioan 11:52). Precum ne spune scriptura: „ca să adune într-un singur trup pe copii lui Dumnezeu, cei risipiţi” ne arată universalitatea acestei strîngeri.(Efes.1:10).

Dumnezeu ar fi putut să lase această lume stricată să doarmă mai departe într-un somn adînc şi păcătos, şi să fie trezită cu groază la ultima sunare de trîmbiţă. La faza aceea oricum, orice speranţă de pocăinţă va fi inposibilă. Dumnezeu a intenţionat prin forţa pătrunzătoare a predicării adevărului şi prin rezultatul unirii tuturor sfinţilor, ca mulţimile insensibile omeneşti să recunoască, căci revenirea Lui îngrozitoare este „aproape la uşă.” Pe baza acestei cunoştinţe, ei ar trebui, prin condamnarea puterii Duhului Sfînt, să cadă în genunchi şi să ceară iertare pentru păcatele lor, înainte de a veni ziua aceea, în care vor fi surprinşi şi condamnaţi în nelegiuirile lor.

Realitatea serioasă este că în prezent trăim în imediata împlinire a versului din Matei 24:31 şi suntem martori acesteia. Dumnezeu şi-a ales predicatori duhovniceşti care au ordinul Lui, să meargă să vestească judecăţile Lui asupra tuturor nelegiuirilor, inclusiv sectelor religioase şi păcătoase. Se pare că nimic nu a contribuit mai mult să necinstească numele lui Dumnezeu, decît aşa numitele Biserici – împărţite şi dezbinate, fără nici o asemănare cu singura „Biserică slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta.” (Efes.5:27). Cu inima grea şi plină de ardoare s-a rugat Hristos la Tatăl: „…ca toţi să fie una…pentru ca lumea să creadă…”(Ioan.17:21): Oh, ce rugăciune emoţionată! Isus a ştiut; că lumea trebuie să vadă strîngerea şi unitatea poporului lui Dumnezeu, ca să se pocăiască de păcatele lor.

Cu toată uimirea stăm şi vedem cum Dumnezeu foloseşte solii Săi, în timp ce El ia „pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie” şi îi aduce în Sion. (Ieremia 3:14). Noi sîntem plini de bucurie cînd auzim sunetul trîmbiţei, care a întrerupt îngrozitoarea tăcere a lepădării de credinţă şi a compromisurilor.
Cu o gravă convingere noi realizăm că Dumnezeu va veni curînd, da foarte curînd. Noi observăm semnul venirii Lui cu o îngrijorare crescîndă deoarece semnul venirii Lui este o evidenţă clară că noi trăim acum chiar la sfîrşitul sfîrşitului. Mesajul acual este. „Iată, Mirele vine!” Tot ce intenţionăm să facem pentru sufletele noastre, sau pentru sufletele altora, trebuie să facem repede şi să depunem toate eforturile, pentru că semnul ne vesteşte că El este aproape.

Semnul trebuie să meargă înaintea venirii lui Dumnezeu, căci în ziua cea mare din urmă, nu va mai fi ocazie pentru înplinirea lui. În ziua aceea mesajerii nu vor trebui să caute sfinţii, şi să-i adune, deoarece aceştia vor fi „răpiţi” din locurile unde se află în acel moment „ca să întîmpine pe Domnul în văzduh.” (1 Tes.4:17). La venirea lui Hristos, cerurile şi pămîntul vor izbucni în flăcări, astfel eliminînd un alt loc şi un alt timp pentru strîngere. (2Petru 3:12). Strîngerea este chiar ACUMA:

Noi sîntem martori unei linii lungi de interpretări şi concepţii greşite în ceea ce priveşte semnele. Chiar şi atunci cînd Isus a umblat pe acest pămînt, oamenii care au avut o concepţie lumească deşi erau foarte religioşi au cerut un semn, de la El, El, care a fost El însuşi „semnul care a stîrnit împotrivire.” Este uimitor faptul că Fariseii şi Saducheii cereau un semn de la Isus, după ce au văzut, cum El a hrănit patru mii de oameni. (Matei16:1)! Ce dovadă enormă a sărăciei spirituale a minţii lor – sărăcie spirituală intenţionată. Înainte de a pleca Isus, lăsîndu-i „fără nici un semn”, El le-a promis un semn: semnul lui Iona. Semnul pe care Dumnezeu a dat oamenilor din Ninive, a fost un semn în forma unui om care a mers pe străzile Ninivei, şi a predicat judecata lui Dumnezeu. (Matei12:41; Luca.11:30). Pentru Iudeii care au cerut un semn, Pavel a avut doar un singur răspuns: Propovăduirea (1Cor.1:22-23). Semnul pe care Dumnezeu la ales este asemănător şi asităzi, propovăduirea Evangheliei veşnice şi efectul ei, pentru a convinge oamenii de realitatea reîntoarcerii Sale în curînd. Cei care sînt nemulţumiţi, şi sînt în căutarea altor semne, nu vor crede, „nici dacă ar învia cineva din morţi” (Luc.16:31). Pe cei care au respins semnul evident şi au solicitat alt semn, Isus i-a numit: blestemaţi, preacurvari, şi făţarnici.

Dragă cititorule, poţi să vezi semnele timpurilor? Ar putea fi ceva mai spectaculos decît lucrarea Domnului în timpul acesta, strîngerea poporului Său şi restaurarea Bisericii Sale? Dacă nu ai alt motiv să crezi, noi te rugăm insistent: Crede „cel puţin pentru propăşirea lucrării însăşi”!

Fr. Benjamin Tovstiga